Ramas-bun

Iar am revenit la ascultarea obsesiva a unei melodii... de data asta e tocmai cea cu care a inceput totul, pe care am descoperit-o si am trait-o impreuna. N-or fi fost ele chiar 10 intamplari ciudate cele care te-au adus in calea mea, dar in mod sigur nu am prevazut ca voi ajunge sa traiesc atat de intens in cativa ani, cat altii intr-o viata...
Cum a inceput totul? Greu de determinat exact data si locul, am renuntat sa mai scotocesc in memorie detalii doar de dragul analizei. Cert e ca totul a decurs firesc, fara sfortari mari, ne-am avantat in fiecare zi cu tot ceea ce a adus ea, invatand fiecare ce a trebuit din asta.
Nu, n-ai fost perfect. Nici macar nu ai fost asa cum imi imaginasem inca din adolescenta, acel romantic plin de surprize si mereu cu vorbele si florile la purtator, care sa-mi citeasca gandurile si dorintele si sa ma trateze ca pe printesele din povesti. Dar ai facut altceva: m-am simtit in acelasi timp si ca o printesa si ca o sora, o prietena buna, o iubita, o mama, o fiica, o...speciala! Stiu, ti-am reprosat in nenumarate randuri ca nu mi-ai spus "te iubesc", crezand ca aceste vorbe reprezinta esenta unei relatii, cand de fapt aveam sa invat ca ele sunt doar incununarea unei relatii construite pe o baza solida si trebuie soptite cu sufletul, atunci cand te astepti mai putin si e nevoie mai mult....
De ce m-oi fi indragostit eu de tine? Habar n-am cand m-am lasat prinsa in valtoarea vietii de cuplu, cand am simtit pentru prima data acel "firesc" pe care nu-l intelege nimeni altcineva, oricat as incerca sa-l explic in cuvinte... Cred ca ai emanat inca de la inceput seriozitate in ciuda "zuzeniilor", am simtit pur si simplu ca esti om cu suflet bland, m-am simtit protejata, in siguranta in bratele tale ce parca vindecau orice problema; iti multumesc ca mi-ai permis sa fiu copil inca, sa fiu adult responsabil in clipele cand se cerea, iti multumesc ca m-ai invatat sa ma bucur de lucruri marunte, sa inteleg ca fericirea nu e numai in zilele "oficiale" (de nastere sau sarbatori), ci mai ales in clipe neplanificate, in diminetile cand te trezesti langa cel drag si-ti zambeste jucaus, in joaca cu un animalut sau in hoinaritul pe carari neumblate pana aunci.
Si iata ca a venit timpul sa ne luam ramas-bun (adio e un cuvant prea greu), desi am mai incercat si unii spun ca ar fi trebuit s-o facem demult. Eu cred ca o facem la momentul cand ne simtim pregatiti, cu maturitate si tact, fara lacrimi, reprosuri sau rememorari dureroase. O facem cu bilantul celor mai frumoase amintiri si lectii pe care le-am invatat. Si nu, n-o facem azi, cand scriu aceste randuri (abia acum mi-am facut curaj sa dau glas furtunii). Am tot pregatit-o de ceva timp, ne-am educat sufletele sa se detaseze treptat si sa accepte ceea ce nu poate fi schimbat... Nu stiu daca vom fi vreodata detasati definitiv, dar poate timpul, cu a sa putere vindecatoare, va instala o resemnare, o impacare a inimii, ca "asa a fost sa fie"...poate Dumnezeu are alte planuri pentru noi...
Nu am reusit sa exprim nici pe departe ceea ce simt, ce intentionasem de fapt, dar poate tot mi-am eliberat o parte din povara gandurilor si sentimentelor contradictorii ce exista de ceve vreme...
Ramas- bun, suflet curat...! Si stii vorba mea: "Sa nu ma uiti!"...

Prietenie

Mda... ma intreb de cateva zile daca mai am vreo prietena adevarata, intrucat constat ca cele care nu m-au tradat deja, ma dezamagesc treptat, prin vorbe, fapte sau indiferenta. Nu inteleg de ce nu culeg ceea ce am semanat, intrucat stiu cat suflet am investit in fiecare prietenie, cat am daruit si nu am primit inapoi... Dragele mele prietene, de ce va asteptati sa va caut numai eu? Si cand o fac, de ce nu aveti timp/ chef de mine? Am inteles, aveti familii si asta e prioritatea voastra, insa mi se pare ca lucrurile n-au stat asa mereu si eu am fost acolo, intotdeauna, cu o vorba buna... Daca va invit pe la mine, este pentru ca am pregatit o prajitura sau altceva bun si as vrea sa ne bucuram impreuna de gust si sa vorbim cate-n luna si-n stele (nicidecum barfa), nu pentru ca astept sa-mi aduceti ceva sau pentru ca aveati o fereastra in timpul vostru plin; daca va fac un cadou/ o surpriza, este cu siguranta ceva ce vi se potriveste si-mi place in primul rand mie, nicidecum ceva ce-mi prisosea prin casa; daca imi doresc sa-mi fiti alaturi de ziua mea, as prefera sa se intample chiar atunci, nu peste o luna, dupa lungi insistente si suparari; daca nu raspund la telefon din prima, inseamna ca intr-adevar am un motiv, nu stau si ma holbez la el spunand "ce mai vrea si asta?"; dak nu pot sau nu vreau sa-mi destainui profunzimea sufletului cand asteptati voi, respectati-mi tacerea si dati dovada de empatie atunci cand eu am nevoie de voi. As aprecia daca v-ati aminti, dragele mele, de timpul de calitate petrecut impreuna si de tot ceea  ce ne-a unit candva... Si ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici deocamdata. Cine s-a suparat... n-a inteles nimic! Si ca sa inchei intr-o nota optimista, am sa citez un preferat de-al meu: "Ma inclin! Voie buna!"