Anul acesta toamna a fost mai mult decat punctuala, sosind chiar cu o zi inainte de termenul calendaristic. A venit pe neasteptate, neanuntate si furioasa rau, cu ploi si temperaturi scazute, luandu-ne pe toti pe nepregatite. Am scos, fara nici un chef, hainele si incaltamintea de la naftalina si m-am conformat, neacceptand totusi vreo clipa ca s-ar instala definitiv cu asa conditii vitrege. Si am simtit eu bine, nu m-a inselat intuitia nici de aceasta data, caci acu ma bucur ca un copil de zilele insorite si nuantele ce se picteaza treptat pe tot peisajul care ma inconjoara :D. Am chef sa ma plimb pe dealuri, sa fac poze, sa ma joc prin frunzele colorate, sa admir un apus de soare pe un munte, in tacere, alaturi de persoana iubita...
Exact cand scriam aceste randuri, mi s-a intamplat unul dintre acele lucruri care te misca: o fetitta mica s-a oprit in loc si cand mi-a intalnit privirea, a zambit instantaneu, candid si inocent, cum numai un copil o pate face. Vazand ca ii raspund la provocare, a pornit o serie de zambete si rasete care mi-au facut ziua si mai frumoasa decat era deja si ne-am jucat asa pana cand a luat-o mama ei pentru a-si continua plimbarea. Sunt unele momente in viata care te opresc in loc de la grijile cotidiene, aratandu-ti ca esenta nu consta in lucruri mari, ci in scurte momente, dar impresionante. Acesta a fost unul din ele si sper sa traiesc cat mai multe pe viitor!:)
