Noapte de iarna

De mai bine de-o ora, ascult obsesiv aceeasi melodie. Asa mi se intampla uneori, cand imi place o piesa ori vreau sa-mi subliniez/accentuez o anumita stare de spirit. Recunosc, de cele mai multe ori acea stare e pesimista, sau hai sa spunem melancolica. Vorbeam adineauri cu o persoana speciala despre ultimii 6 ani ai vietii mele, cat si cum m-am schimbat si am ajuns la concluzia ca Mi-e dor de mine. Am devenit prea rationala, realista, totul este acum concret, palpabil, dur...
Atunci visam mult, scriam frumos, vedeam abstractul din lucruri, aveam idei marete, iubeam usor, puneam suflet in orice faceam, ma atasam de fiecare persoana, aveam "suflet de copil", inocent si jucaus, de multe ori eram idealista...
Oare de ce acum nu mai pot aprecia la fel lucrurile marunte, de ce nu mai am rabdarea si disponibilitatea sa ma bucur de o raza de soare, de primii fulgi, de un colind, de mirosul unei prajituri facute in casa, de ce trebuie sa astept Sarbatorile de Iarna sau alte evenimente pentru a realiza ca viata e frumoasa? Acum nu mai scriu la fel, sunt dezamagita de mine ca insir uneori cuvinte goale "ce din coada au sa sune", vorba lui Eminescu, nu mai regasesc intre randuri ingerasii din norii pufosi, sentimentele acelea pure pentru prima dragoste; acum scriu despre infidelitate si cat de greu e de gasit jumatatea, cat de tulburata sunt...
Mi-e dor sa fiu fericitaaa!!! Nu mai stiu cand am simtit asta cu adevarat ultima data, indiferent ce ar insemna fericirea... Nici macar nu-mi amintesc cand am dansat ultima oara pana la epuizare, cand am ras cu pofta, cand mi-a luat-o inima la galop, cand am vazut ultima data ceva nemaiintalnit, care sa-mi taie rasuflarea, cand am simtit acea pace sufleteasca... Ma simt pierduta in valtoarea zilelor care se succed nebuneste si toate par la fel, imi lipseste motivatia, inspiratia...
Mi-e dor de brate calde si afectuoase, de un pupic "furat", de un semn al ochiului sau al sprancenei, de emotia asteptarii care se transforma in concret si n-a fost in zadar, mi-e dor sa sar in bratele cuiva si sa constat ca se bucura la fel de mult ca mine de revedere, mi-e dor sa ma plimb prin ninsoare, cu mana stransa de alta si fulgii sa se topeasca pe obraji, dandu-le culoare vinovata, mi-e dor sa ma joc, sa fiu gadilata, sa fiu suprinsa, sa-mi recunoasca cineva mainile la ochii sai, sa descopar dupa parfum o persoana pe care n-am vazut-o demult.
Mi-e dor de serile acelea de iarna din copilarie, cu miros de portocale, vin fiert, gogosi si sa aud cum trosnesc lemnele in soba de teracota. Mi-e dor de familia adunata la povesti cand afara e ger, cand sunt toti in viata si traiesc in deplina armonie. Mi-e dor de povestile bunicului care-mi spunea ca am parul ca matasea si de bratele bunicii care-mi canta "Tarancuta, tarancuta" si-mi vine sa plang. Ei nu mai sunt, casa lor e goala, rece si ma intristeaza, acela e locul copilariei mele. Vreau sa cred ca de acolo de sus ma vegheaza si ma ajuta la vremuri de restriste, ca-mi pun o vorba buna la "Doamne- Doamne", sa-mi scoata in cale ceea ce mi se potriveste...
M-au podidit lacrimile, asa ca voi incheia aici nebunia de ganduri pe care iar le-am scapat de sub control. Poate pana data viitoare le strunesc si voi fi mai coerenta. Si mai ales, mai optimista...
Noapte buna! Voi adormi cu versurile lui Bacovia : "Te uita cum ninge, Decembre..........Si ninga...zapada ne-ngroape" !!

Dorinte de la noua varsta

Nu-mi vine sa cred ca in curand voi atinge pragul unui sfert de secol! Ar fi frumos sa fie aici si sfertul vietii, dar nu ma amagesc. Cat o fi firul vietii; am eu o vorba: putin, dar intens!
Nu mi-am planificat ce voi scrie azi, sa vad ce idei imi vin pe parcurs... Ma gandeam sa fac evaluarea anilor trecuti pana acum, dar s-ar putea sa nu-mi placa concluzia, caci momentan nu sunt implinita nici pe plan profesional, nici sentimental. Hai mai bine sa vad ce mi-as dori... poi variantele sunt mai multe, cum mi-as petrece ziua/ ce ar fi pe gustul meu:
1. o zi de rasfat total la un centru spa;
2. o sedinta foto cu un fotograf profesionist;
3. un tatuaj;
4. dansuri, cantece si joaca cu copii;
5. sa cant la karaoke;
6. sa dansez pana la epuizare;
7. sa fiu "rapita" si dusa intr-un loc minunat, unde nu am mai fost vreodata;
8. sa particip la o seara tematica, o petrecere cu costume si/sau masti.
Poate sunt prostioare, cu siguranta nu voi face nimic din toate astea, dar nu ma las pana nu le indeplinesc. Deocamdata insa, ma voi rezuma la o petrecere intre fete (blonde toate, nici nu se putea altfel) si ma voi bucura de prietenia lor.

Precious moments

Ce poate fi mai frumos decat sa te trezesti cu o raza jucandu-se pe geam si vocea persoanei iubite, care-ti spune : "Buna dimineata, soare!" ?

Miros de toamna

Anul acesta toamna a fost mai mult decat punctuala, sosind chiar cu o zi inainte de termenul calendaristic. A venit pe neasteptate, neanuntate si furioasa rau, cu ploi si temperaturi scazute, luandu-ne pe toti pe nepregatite. Am scos, fara nici un chef, hainele si incaltamintea de la naftalina si m-am conformat, neacceptand totusi vreo clipa ca s-ar instala definitiv cu asa conditii vitrege. Si am simtit eu bine, nu m-a inselat intuitia nici de aceasta data, caci acu ma bucur ca un copil de zilele insorite si nuantele ce se picteaza treptat pe tot peisajul care ma inconjoara :D. Am chef sa ma plimb pe dealuri, sa fac poze, sa ma joc prin frunzele colorate, sa admir un apus de soare pe un munte, in tacere, alaturi de persoana iubita...
Exact cand scriam aceste randuri, mi s-a intamplat unul dintre acele lucruri care te misca: o fetitta mica s-a oprit in loc si cand mi-a intalnit privirea, a zambit instantaneu, candid si inocent, cum numai un copil o pate face. Vazand ca ii raspund la provocare, a pornit o serie de zambete si rasete care mi-au facut ziua si mai frumoasa decat era deja si ne-am jucat asa pana cand a luat-o mama ei pentru a-si continua plimbarea. Sunt unele momente in viata care te opresc in loc de la grijile cotidiene, aratandu-ti ca esenta nu consta in lucruri mari, ci in scurte momente, dar impresionante. Acesta a fost unul din ele si sper sa traiesc cat mai multe pe viitor!:)

Despre relatii...in interior sau pe alaturi...:P

Vreau de ceva vreme sa abordez un subiect, dar tocmai pentru ca e asa sensibil am amanat momentul si nici nu stiu cum sa incep. E vorba despre fidelitate/lipsa ei intr-o relatie. Nah, ca am zis-o si pe asta! Intru direct in tema si ma intreb, mai mult sau mai putin retoric: care sunt motivele pentru care oamenii insala?? Sincer, chiar mi-ar prinde bine sa aflu niste raspunsuri si asta incerc, cautand in experienta proprie sau a altora (preferabil, caci unele lectii de viata e mai indicat sa le invat de la altii, nu chiar pe pielea mea). Pana acum, singura explicatie pe care as accepta-o cat de cat, scrasnind din dinti, e aceea ca cine insala cauta exact ce nu are deja "acasa" (in relatia prezenta). Si aici e cumva vina partenerului care nu mai ofera TOT.
Pana vom lua pe rand motivele posibile, am de facut o precizare: contrar opiniei generale, conform careia barbatii calca stramb, consider ca la fel de vinovate sunt si femeile, caci cu ele insala dragii nostri masculi feroce (preferabil, desi am auzit si alt caz real despre care nu voi vb acum). Vinovate poate nu in aceeasi masura, ca desi nu initiaza ele "alunecarea", se lasa atrase in jocurile periculoase si viclene ale barbatilor. Mai des am auzit ca barbatul isi doreste altceva si porneste la vanatoare, caci are nevoie de libertate, uraste monotonia si alte explicatii justificatoare pentru ei. Tot aud ca barbatii sunt construiti astfel de cand lumea si pamantul, ca nu pot fi fideli unei singure cauze, ca e pur si simplu in fiinta lor tendinta asta a lor de dualitate (cel putin) si tare as vrea sa verific stiintific informatia, sa existe o explicatie care sa stea in picioare (nu pe pielea mea, in mod sigur). Durerea mare e alta insa: inseland, ei se indeparteaza de familie, chiar daca fizic poate inca mai fac parte si joaca un rol in continuare. Dar sunt suficient de "barbati" incat sa duca aparentele cu stoicism si de cele mai multe ori nu cred ca sufera, stiind ca oricum au consolarea "in partea cealalta". Cea mai mare durere e insa pentru prima femeie, care de cele mai multe ori simte, realizeaza ca este inselata si totusi nu face nimic. Ma va impresiona mereu capacitatea asta titanica a femeilor de a iubi, ierta, pansa orice rana, de a auzi si vedea doar ce ii face bine si de a inchide ochii aparent la dezamagiri, pentru a se "salva" cumva de suferinta, cand de fapt macinarea e in interior si ajunge pana la ardere profunda, mistuitoare...
E asa un amalgam acum in gandurile mele, incat nici nush daca le-am pus intr-o ordine, sunt si revoltata si putin ingrijorata, incat nu stiu daca am avut vreo logica... Dar hai sa revenim la motivele pentru care oamenii insala:
1. Curiozitatea de a vedea cum se simt cu altcineva: in simpla prezenta, in discutii, in pat;
2. Un moment de ratacire, cauzat de o cearta cu persoana iubita, dorinta de razbunare pentru ceva ce simt ca a gresit jumatatea (in cazul acesta, e dusa prea departe razbunarea);
3. Dezamagire de ceva anume, un fel de depresie contextuala, nemultumire de propria persoana sau de cei din jur, si atunci intervine nevoie de o schimbare;
4. Ceva mai mult decat pura atractie fizica (sunt convinsa ca acesta e cel mai rar caz si motivatie).
Dar mai am o curiozitate: inselatul asta la ce se refera? Trupeste, sau cu sufletul? Aici deja devine sensibila treaba, caci daca ajungi sa te implici emotional, nu cumva te inseli pe tine insuti? Dupa asta, nu cumva vine vremea unei decizii? Sau preferi sa te complaci, provocand suferinta la cel putin 3 persoane implicate, inclusiv tie insuti?? Si ma gandesc ca asa se si intampla, majoritatea persoanelor ajung sa duca viata dubla, nu se rezuma la aventuri pasagere, pana cand se autodistrug. Mai lent sau mai rapid, depinde de intensitatea trairilor, a constiintei si a principiilor de viata. Pacat de atatea vieti chinuite, cand viata asta ar fi atat de frumoasa, de-am sti sa ne bucuram de ea...
Imi spunea cineva ca de la o decizie proasta, luata intr-un moment nepotrivit sau in graba, a ajuns acum la nefericire si neimplinire care macina. Si se vede asta pe fata persoanei respective, care se scurge incet de toate energiile pozitive si se macina in interior. De compatimit, aparent, insa e o realitate ce trebuie asumata, caci in fond nu e numai mana destinului, ci si propriile decizii iti coordoneaza viata pe termen lung. Eu cred ca fiecare are ceva de invatat si poate o cruce de purtat. Asta tot in functie de faptele anterioare, de hotararile si comportamentul sau, caci mai cred totodata si in legea compensatiei, si anume ca nimic nu ramane in aer, atata binele, cat si raul se intorc, chiar mai tarziu decat s-ar astepta unii. Daca pana si faptele inaintasilor se platesc pana la a nu- stiu- cata generatie, cum sa nu ne "coste" propriul comportament? Tre sa fim realisti si constienti de propriile noastre fapte in permanenta, sa nu cautam cauze sau vinovati in exterior si sa ne asumam TOT ceea ce spunem, facem, gandim.
Dar hai ca am ajuns cam departe cu discutia, am divagat putin de la tema initiala. Oricum subiectul ramane deschis, il voi continua si astept replici...

Back in bussiness

La cererea cititorilor, am revenit!:) Stiu, sa-mi fie rusine ca am lasat sa treaca atata vreme fara sa mai scriu. Nu am fost chiar atat de ocupata incat sa nu am timp sa actualizez. Nu fizic, caci sufleteste...nori si furtuni, tulburari de toate felurile mi-au inundat viata de vreo 2 luni incoace. Am fost trista, inca mai sunt, deorece am pierdut o persoana draga, icoana copilariei mele fericite...:(( Totul a fost fulgerator, rapid, neasteptat... Ma mir si acum cu cata nonsalanta este privita moartea de catre oameni; ca pe ceva firesc, caruia nu i te poti impotrivi. Stiu, nu noi decidem ziua si locul, dar... un asemenea eveniment nefericit nu ne face oare sa ne gandim la insusi sensul vietii? Eu asta fac de ceva vreme incoace si tot n-am ajuns la vreo concluzie care sa-mi convina.
Nici nu-mi gasesc cuvintele, am atatea de spus si mi se incalcesc... Stiu doar ca mi-am propus sa pretuiesc mai mult persoanele dragi din jur si sa traiesc mai intens fiecare clipa, caci nu se mai intoarce... Si iar ma intreb: pt ce suntem oare atat de grabiti, superficiali?? Unde ne grabim? Spre sfarsitul care oricum vine? Cine mai are timp in ziua de azi sa se opreasca in loc pentru a mirosi un liliac inflorit, pentru a admira un peisaj de primavara, pentru a asculta versurile unei melodii si nu doar ritmul, pentru a intinde o mana de ajutor unui batran care coboara din autobuz, pentru a admira zambetul candid al unui copil s.a.m.d?? Mi se pare ca am intrat cu totii in automatisme, fiecare zi urmeaza acelasi ritual, suntem niste roboti preocupati doar de activitati fizice, concrete, "obligatorii".
Ma trezesc deseori cu cate o melodie in minte si aceea imi rasuna toata ziua si-mi inspira oarecum starea. Azi de ex, imi rasuna versurile "Mi-e dor de tine, dor de noi". Nu stiu exact cu cine sa asociez cuvintele si semnificatia, cert e ca simt un fel de... dor de abstract, profunzime, simtire... Uite acum mi-as dori sa stau intinsa pe pamant, cu mainile sub cap, si sa privesc dansul norisorilor de puf alb, sa miroasa a iarba verde proaspata si a vacanta...si dintr-o data sa fiu "trezita la realitate" cu un pai care ma gadila strengareste pe gat... Iar visez, nu? Hai ca am fugit, c-o dam in SF! Ma duc sa ma bucur de anotimpul meu preferat, v-am pupat!!:-*
P.S. in episodul urmator, am de impartasit niste constatari despre relatii, asa ca stati pe-aproape!;)

Un alt fel de caraterizare scurta

Am observat ca pe multe bloguri circula moda asta cu "leapsa", pasandu-se astfel de la un utilizator catre altii diverse intrebari la care se asteapta raspunsuri, sau un fel de chestionare de completat. Intrucat nu am primit pana acum nimic de genul (din pacate), am hotarat sa transcriu pe cont propriu ceva, folosind astfel ca pe o noua sansa de autocaracterizare:

Sunt un amalgam de ganduri, dorinte, vise, sentimente; Scorpion in proportie de 90%.
As vrea ca uneori sa fac exact ce-mi terec prin cap/ce-mi doresc, si nu ceea ce "trebuie" sau "se cuvine".
Pastrez amintiri dulci, adanc intiparite in suflet, dar si "fleacuri", simboluri cu valoare sentimentala.
Mi-as dori sa fiu altfel decat restul lumii; sa fac ceva remarcabil.
Nu imi place sa fiu mintita, dezamagita, tradata.
Ma tem de imprevizibil, caci unele coordonate mi le trasez singura; de singuratate.
Aud uneori prea multe (si nu imi face bine), alteori muzica atunci cand ma trezesc.
Imi pare rau cand nu izbutesc sa-mi tin promisiunile; cand ranesc pe cineva.
Imi plac fructele de padure, ciocolata, locurile nou- descoperite, pozele, pisicile, reuniunile in familie.
Nu sunt asa cum vor/se asteapta altii sa fiu.
Cant melodii care-mi sunt cunoscute; uneori la karaoke.
Niciodata e la fel de relativ si neadevarat ca "intotdeauna"; asadar, niciodata sa nu spui niciodata.
Rar ma distrez asa cum mi-as dori (din pacate!!!!!!).
Plang sa ma descarc, atunci cand durerea atinge limita suportabilului.
Nu sunt multumita cand nu reusesc sa-mi indeplinesc planurile/visele.
Sunt confuza atunci cand nu ma fac inteleasa fata de altii.
Am nevoie de persoane dragi si puternice in jurul meu, de situatii clare si din care am ce invata in viata mea.
Ar trebui sa fiu mai ambitioasa.

Do you hear me?

If i told you I love you, would it move you enough to even act as if you’ve heard ?

New hobbies

Am descoperit ceva care-mi place si ar putea constitui o ocupatie potrivita pentru weekend-uri, care sa ma si inveseleasca in acelasi timp: karaoke nights. Nu sustin acu ca as avea vreun talent de cade lumea pe spate, insa ma ajuta vocea cat sa mentin ritmul si sa iasa ceva. Si imi mai place foarte mult atmosfera care sa creeaza acolo, comuniunea aceea neconditionata dintre oameni care se vad pentru prima data, uniti de aceeasi pasiune si de acelasi chef de viata si de distractie. Dintr-o melodie in alta, se ajunge la situatia in care toata lumea fredoneaza aceleasi ritmuri, cu sau fara microfon si chiar se incing dansuri, de nu-ti mai vine sa pleci acasa. Locatia isi are rolul ei, caci nu e atat de mica incat abia sa incapa scaunele la mese, dar suficient de mare incat sa ai si unde dansa. Si imi mai place ca nu vin persoane fitzoase, de fiecare data am avut sentimentul ca ma aflu intr-o mare familie a prieteniei. Sper sa ramana lucrurile in acest stadiu si sa-mi petrec cat mai multe seri de vineri acolo, in acelasi registru de bun gust.

Spring is coming

Adie un vant usor, ce aduce in jur si in suflete caldura, lumina, prospetime, miros de flori, optimism, speranta... O data cu lepadarea hainelor groase, parca am devenit mai usoara, mai luminoasa in privire, mai increzatoare ca schimbarea anotimpului va aduce schimbari si in viata mea; mi se confirma cu fiecare an parca tot mai mult ideea ca natura revine la viata in fiecare primavara, mai proaspata, mai tanara si mai mandra, si noi oamenii o data cu ea. Cand vad bataia razelor de soare in geam, imi vine sa zburd pe dealuri, sa cant, sa dansez in natura, sa culeg flori, sa ma joc cu animalutzele, cu toti puii de primavara. Imi rasuna in minte cantecul din copilarie, nemuritorul "Vine, vine primavara" si dintr-o data mi se insenineaza privirea si ma simt pentru cateva clipe macar, ca la acea varsta, cand eram lipsita de orice griji si eram fericita, bucurandu-ma de fiecare lucru marunt din viata mea, din jurul meu.

A new beginning= everything ends

Pentru a nu-stiu-cata oara, am ajuns iar la concluzia ca totul are un sfarsit: bun sau rau, nimic nu e imuabil, vesnic. Se termina chiar si fluturasii din stomac, emotia inceputului, promisiuni de genul "te voi iubi mereu". Prostii, fleacuri, in care credem uneori in viata asta, ca sa sa ne amagim singuri, pentru stari iluzorii si trecatoare de bine. Pacat insa ca acestea se termina, cand ar putea fi transformate de fapt in altfel de sentimente, de moduri de exprimare, de constientizare si relationare. Si ma intreb acum ce ramane de fapt dupa fiecare experienta de acest gen: dezamagire ca s-a terminat, ca "nici de data asta nu a fost sa fie", sau lucruri noi invatate, experienta si putere mai multa (caci suferinta intareste, atunci cand nu doboara). La mine intotdeauna ramane ceva bun invatat, ceva ce imi promit ca nu voi mai repeta, dar niciodata regret, intrucat consider ca totul se intampla cu un motiv. Si vorba cuiva: "Sa nu-ti para rau ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat!" Cat despre amintiri, ele vor fi inlocuite cu altele, mai frumoase si mai proaspete, mai fascinante prin ineditul pe care il cuprind si mult mai increzatoare.
Am iesit invingatoare din asta, mai puternica si mai optimista, asteptand ceea ce mi se cuvine si mi se potriveste de fapt, in loc sa ma imbat cu iluzii...!

Happy...Valentine's Day!?

Ieri am fost prinsa, nu neaparat planuit, in vartejul, febra, nebunia zilei dragostei si la sfarsitul acesteia pot spune ca eram epuizata. Asta pentru ca am avut parte de surprize deosebite, emotii de toate felurile, dar mai ales pentru ca m-a obosit agitatia din jur. De la cadouri in forma de inimioara (neaparat, ca altfel cu ce ne mai iubim??!!), jucarii de plus, prajituri roz, cadouri "personalizate", pana la tombole, concursuri si "casatorii pentru o zi" (!!!), toate astea au dunat lumea din intregul oras (invecinat, ca acolo ma aflam), cu mic, cu mare, la sarbatorirea zilei de Sf. Valentin, care de fapt nici nu e sarbatoarea noastra, a romanilor, ci un prilej de a face comert si de a prosti lumea. Eu nu inteleg de ce ne insusim cu atata usurinta ceva ce nu ne reprezinta in nici un fel si de ce ne amintim de iubire doar cand se face simtit "efectul de turma".
Iubiti-va, oameni normali, in fiecare zi, nu va mai autoconservati, nu mai faceti economie la sentimente, la gesturi, declaratii, ca trece viata asta si cand vom face bilantul (daca vom mai apuca), sa existe cat mai putine regrete!!!

Looking 4 something

Caut. Am de ceva vreme o stare nedefinita. Ma simt captiva in corpul, in mintea si inima altcuiva. Sau poate asa vreau sa cred, sa nu recunosc ca de fapt problema e la mine. Ma simt amortita, nemultumita, neimplinita, poate chiar nefericita. Si nici macar nu am reusit sa determin cauza/cauzele, astfel incat sa descopar si tratamentul. Aparent nu exista un motiv palpabil, am sustinerea celor din jur, nu-mi lipseste nimic vizibil, sesizabil, dar...caut acel "ceva" care sa ma trezeasca, sa simt ca traiesc din nou, sa fiu motivata, vesela, emotionata, sa zambesc, sa rad in hohote, sa dansez pana la epuizare... Mi-e dor sa fiu fericita!!!! Si nici macar nu stiu in ce anume ar consta acea fericire...:(