Pentru a nu-stiu-cata oara, am ajuns iar la concluzia ca totul are un sfarsit: bun sau rau, nimic nu e imuabil, vesnic. Se termina chiar si fluturasii din stomac, emotia inceputului, promisiuni de genul "te voi iubi mereu". Prostii, fleacuri, in care credem uneori in viata asta, ca sa sa ne amagim singuri, pentru stari iluzorii si trecatoare de bine. Pacat insa ca acestea se termina, cand ar putea fi transformate de fapt in altfel de sentimente, de moduri de exprimare, de constientizare si relationare. Si ma intreb acum ce ramane de fapt dupa fiecare experienta de acest gen: dezamagire ca s-a terminat, ca "nici de data asta nu a fost sa fie", sau lucruri noi invatate, experienta si putere mai multa (caci suferinta intareste, atunci cand nu doboara). La mine intotdeauna ramane ceva bun invatat, ceva ce imi promit ca nu voi mai repeta, dar niciodata regret, intrucat consider ca totul se intampla cu un motiv. Si vorba cuiva: "Sa nu-ti para rau ca s-a terminat, bucura-te ca s-a intamplat!" Cat despre amintiri, ele vor fi inlocuite cu altele, mai frumoase si mai proaspete, mai fascinante prin ineditul pe care il cuprind si mult mai increzatoare.
Am iesit invingatoare din asta, mai puternica si mai optimista, asteptand ceea ce mi se cuvine si mi se potriveste de fapt, in loc sa ma imbat cu iluzii...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu