Mi-ai spus ca analizez prea mult lucrurile, in loc sa le las sa se desfasoare firesc, de la sine. Cred ca e singurul lucru de care ti-ai dat seama de fapt, la mine. Da, e ceva nativ, si nu cred ca poate fi schimbat peste noapte. Analiza aceasta amanuntita rezulta cred din dorinta de a ma cunoaste cat mai bine pe mine insami, de a fi permanent ancorata in realitate si pentru ca imi place sa observ reactiile oamenilor, mergand pe premisa ca limbajul nonverbal transmite cea mai mare parte a mesajului. Exact asta cred ca s-a intamplat si in cazul tau, si daca nu as fi avut acest simt ascutit al observatiei, nu as fi gasit motivul disparitiei tale. Tot nu reusesc sa imi explic cum cineva cu care am dezvoltat subiecte profunde, sensibile, serioase, a putut fi atat de diferit in realitate. Trebuia sa imi dau seama din agitatia corpului tau ca nu doar emotia primei intalniri determina reticenta ta, trebuia sa vad ca nu ai simtit si tu magnetismul, trebuia, trebuia...dar am zis ca nu ma voi invinovati in locul tau. Nici nu caut vinovati, ci doar mi se pare de bun simt sa iti asumi deciziile pe care le iei si sa le transmiti privindu-ma in ochi, lucru pe care am observat ca nu l-ai facut niciodata.
Nu am apucat sa iti spun ca prefer adevarul, fie si dureros, in locul unei minciuni voalate sub forma protectiei fata de mine, ca sunt destul de puternica incat sa imi asum o greseala, o critica sau chiar slabiciunea ta. Nu m-ai intrebat niciodata nimic despre sufletul meu, nu ai avut rabdare sa afli ca inima mea e intreaga, dar cicatricile se pot observa, ai uitat cand chiar tu ai spus cu convingere ca cei din zodia noastra iubesc complet, ca doar noi intre noi ne putem intelege... Ciudat cum ai uitat tot ce tu mi-ai marturisit, toate particelele de sinceritate, profunde si aparent sincere... Aparent, pentru ca nu reusesc sa imi dau seama si probabil nu voi afla niciodata daca a fost ceva adevarat in toate vorbele tale. Mi-a spus cineva sa nu mai caut raspunsuri pe care doar tu le ai si nu mi le dai. Asa voi face. Iti voi respecta decizia de a disparea din viata mea, ca o usa trantita brusc si inexplicabil, sperand ca dupa aceasta furtuna vei sta de vorba cu inima ta, nu doar cu mintea, si iti vei da seama ca izolarea, refuzul apropierii de cineva, nu iti fac bine.
Nu am pretentia sa fiu eu nici prima iubire a ta, nici ultima, te dezleg de toate gandurile si faramele de sentimente ce am crezut ca ne-au unit pentru putinul timp in care ne-am intersectat vietile, dar fa ceva cu viata ta, ingaduie-ti sa fii fericit!! Eu voi fi bine... voi accepta toate intamplarile din viata mea si imi voi gasi fericirea, in care cred atat de mult... mai am putin pana acolo, intr-o zi ne vom intalni si ne vom privi senin...
Iti multumesc pentru iluzia frumoasa, pentru ca mi-ai aratat ca mai pot simti fluturasi in stomac...
