Nici nu-mi gasesc cuvintele, am atatea de spus si mi se incalcesc... Stiu doar ca mi-am propus sa pretuiesc mai mult persoanele dragi din jur si sa traiesc mai intens fiecare clipa, caci nu se mai intoarce... Si iar ma intreb: pt ce suntem oare atat de grabiti, superficiali?? Unde ne grabim? Spre sfarsitul care oricum vine? Cine mai are timp in ziua de azi sa se opreasca in loc pentru a mirosi un liliac inflorit, pentru a admira un peisaj de primavara, pentru a asculta versurile unei melodii si nu doar ritmul, pentru a intinde o mana de ajutor unui batran care coboara din autobuz, pentru a admira zambetul candid al unui copil s.a.m.d?? Mi se pare ca am intrat cu totii in automatisme, fiecare zi urmeaza acelasi ritual, suntem niste roboti preocupati doar de activitati fizice, concrete, "obligatorii".
Ma trezesc deseori cu cate o melodie in minte si aceea imi rasuna toata ziua si-mi inspira oarecum starea. Azi de ex, imi rasuna versurile "Mi-e dor de tine, dor de noi". Nu stiu exact cu cine sa asociez cuvintele si semnificatia, cert e ca simt un fel de... dor de abstract, profunzime, simtire... Uite acum mi-as dori sa stau intinsa pe pamant, cu mainile sub cap, si sa privesc dansul norisorilor de puf alb, sa miroasa a iarba verde proaspata si a vacanta...si dintr-o data sa fiu "trezita la realitate" cu un pai care ma gadila strengareste pe gat... Iar visez, nu? Hai ca am fugit, c-o dam in SF! Ma duc sa ma bucur de anotimpul meu preferat, v-am pupat!!:-*
P.S. in episodul urmator, am de impartasit niste constatari despre relatii, asa ca stati pe-aproape!;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu